Rame pentru lampi in stil japonez



De la bun început, am plănuit dimpreună cu soția ca dormitorul nostru, aflat la mansardă, să fie decorat în stil japonez. Însă atunci când am vrut să instalez corpurile de iluminat, lucrurile nu se aliniau așa cum se cuvine, așa încât a trebuit să fac două rame pentru a masca diferențele.

Stilul ales a fost, evident, cel japonez, cu îmbinări simple, de tip lap joint. Ca lemn, am folosit câteva resturi de eucalipt din proiectele anteriore și o scândură de brad. 


În proiectul acesta, am folosit foarte mult fierăstrăul circular, care m-a ajutat nu numai să dimensionez diferitele piese, ci și să tai îmbinările. 



Pe spatele scândurii de brad care alcătuiește centrul, am tăiat cu freza un canal suficient de adânc pentru ca firele electrice să își găsească locul fără probleme.


Ramele sunt prinse în perete cu patru șuruburi fiecare, două în colțurile de sus, mascate cu cepuri aparente, două la mijloc, care susțin în același timp și lampa. Am adăugat cepuri aparente și în colțurile de jos, de dragul simetriei.



Pentru a anima un pic spațiul din mijloc, am decis să adaug câte un haiku. 



Ambele îi aparțin lui Matsuo Bashō (1644-1696). Cel din stânga, „古池や蛙飛びこむ水の音” s-ar traduce „bătrânul eleșteu / în care sare o broască / clipocitul apei”, iar cel din dreapta, „花の顔に晴れうてしてや朧月” ar fi în română, aproximativ, „chipul unei flori / se simte sfios / luna încețoșată”. Îi mulțumesc amicului Goagăl pentru poeme și traducerea lor în engleză. 

Cât despre transferul poemelor pe lemnul de brad, aici am a-i mulțumi mezinului Iutiub, care mi-a dat mai multe sugestii. Se începe cu printarea la o imprimantă laser a imaginii întoarse în oglindă. După ce se așează fața imprimată pe lemn, se aplică pe spatele hârtiei un solvent. Aici, posibilitățile sunt mai multe: solvent pentru lac, white spirit, xylene, mediu acrilic sau acetonă. Am experimentat cu aproape toate, dar numai cea din urmă a dat rezultate. Presimt că pe viitor îmi voi face eu însumi aprovizionarea cu acetonă, ca să nu mai atentez la stocurile soției.

Rezultatele au fost mai mult decât mulțumitoare:

 

În continuare, am trecut la realizarea cepurilor aparente. Am vrut să le rotunjesc capetele, pentru a introduce și niște forme mai dulci în completarea unghiurilor drepte ale ramei. Am folosit tehnica sugerată de William Ng aici. Tija e introdusă în bormașină, după care se trece capătul peste mai multe grade de hârtie abrazivă. În final, capătul e șlefuit pe un burete abraziv. 

 

În încheiere, am aplicat un strat de ulei natural de la V33. Am mai folosit lacul acesta și sunt foarte mulțumit de el.


Produsul final arată așa:


E drept că pentru moment lampa este mult mai închisă decât rama, dar mă bazez pe prietenele noastre ultra-violetele pentru a închide cât mai curând culoarea eucaliptului și a da un aspect mai puțin discordant.

Aceasta e o privire de ansamblu asupra camerei, cu lămpile montate. 


Pe viitor, dar nu foarte curând, voi face și o noptieră în stil japonez, pe care să așezăm un bonsai. Până atunci, inspirație berechet, buget mic, timp deloc.   

Comentarii