Lightbox



Desenul nu este un lucru pe care să îl fi exersat suficient, și m-am lovit adesea de bariera asta, când trebuia să schițez ceva cu mâna liberă.

Din păcate, îmi lipsește și timpul și perseverența să mai remediez acum problema, așa încât am apelat la meșteșugul lemnăritului pentru a găsi o scurtătură. Scurtătura se numește lightbox și e pur și simplu o cutie cu capac din sticlă, în interiorul căreia se află o sursă de lumină. Eu am optat pentru o baghetă de LED-uri, dar la rigoare se poate folosi o lampă așezată dedesubt.
 

Peste capacul de sticlă se așează două foi de hârtie: pe prima se află imaginea care se dorește a fi copiată – eventual scoasă la imprimantă -, pe a doua se va transfera desenul.



Acesta este rezultatul, la care am ajuns într-un timp mult mai scurt decât aș fi putut spera altfel. Personajul este Mithradates VI Eupator, rege al Pontului între anii 120-63 a.Chr., pentru care am rămas cu o simpatie considerabilă de pe vremea când îmi scriam doctoratul. 




Comentarii