Polita pentru condimente

În acest sfârșit de săptămână am făcut, la rugămintea vecinului meu, o policioară pentru condimente.


Am folosit lemn de tei. Este un lemn foarte ușor și plăcut de lucrat, iar culoarea deschisă este exact ce își dorea vecinul meu. În plus, aveam deja la îndemână tot lemnul de care aveam nevoie pentru acest proiect.


Jumătate din timp nu am făcut altceva decât să despic, să îndrept și să dimensionez scândurile. Nu am uneltele electrice necesare, așa încât partea asta o fac doar la fierăstrău și la rindea. Unora li se pare un prilej de relaxare și contemplație, dar eu nu am ajuns la asemenea revelații. Este o parte de care încerc să scap cât mai repede, pentru a ajunge la îmbinări și decorație.



Pentru dimensionarea scândurii, am folosit o tehnică pe care am văzut-o prima oară la Shannon Rogers de la RenaissanceWoodworker. După ce am îndreptat o față, am folosit-o pe acesta ca referință pentru a marca cu un trasator paralel grosimea dorită. În continuare, am rindeluit canturile scândurii până la linia dorită și am tras cu un creion cât mai multe linii pe aceste canturi. Aceasta creează o referință vizuală ușor de urmărit, pentru a verifica progresul în timp ce rindeluiești.

După ce am terminat cu partea mai puțin creativă și am ajuns cu scândurile la dimensiunile pe care le doream, am început să trasez formele. Proiectul acesta are multe linii sinuoase, iar pentru a trasa arcurile de cerc, am folosit mai multe obiecte rotunde pe care le-am pus deoparte special în acest scop: capace de spray-uri, cutii de cosmetice, chiar și monede.


Pentru a tăia mortisele în care se fixează polițele, am folosit o daltă de 8 mm cu care am îndepărtat mare parte din resturi, iar finisarea am făcut-o cu rindeluța „router” te care mi-am făcut-o în urmă cu ceva timp.



Am vrut să rotunjesc buza rafturilor, pentru că muchiile mi s-au părut un detaliu prea agresiv. În mod obișnuit, aș fi folosit o freză electrică, însă mi s-a părut că aș fi pierdut prea mult timp setând scula, așa încât am apelat la rindeaua block. În câteva minute, ambele rafturi erau gata.


La final, am adăugat câteva detalii încrestate, pentru care am folosit dalta și cuțitul.





   


  

Comentarii